Luni, Vineri: 09:00 - 21:00 Sambata: 09:00 - 17:00 Duminica: Inchis
Radu Beller 29, Bucuresti

Blog

descopera cele mai noi trucuri
19
dec.

Ce spun clientele despre noi! Cristiana Bratu

crina bratuAcum 4 ani îmi expirase pașaportul și a trebuit să-mi fac poza bineînțeles, m-am aranjat ca tot omul să ies bine, normal :))! Menționez că mă pensam singurică în acea perioadă și mă vedeam chiar minunată în oglindă :)), iar pozele ocazionale erau făcute din diferite unghiuri, nu frontal…atat de aproape:).

Cand mi-am luat pașaportul și am examinat poza mi-am dat seama în ce hal arătam …horror adică :)), cât de asimetrice aveam sprancenele și cât îmi schimbau fizionomia, jumătate din față eram altă persoană.

Primul pas a fost să le las Dumnezeului să crească pentru că erau extrem de subțiri, apoi am întrebat în stânga și în dreapta și am analizat cu atenție sprâncenele prietenelor (nu aveam încredere să mă las pe mana oricui!). Spre norocul meu am reîntâlnit o veche prietenă din copilărie – Miki, care avea niște sprâncene absolut superbe ( fără să exagerez ), atunci mi-a fost recomandată Elis Teodorescu ( nu auzisem despre ea, fiind adepta pensatului acasa :)).

Mi-am dat seama imediat că am nevoie de cineva BUN, dar foarte buun pentru a face o minune :)))!

Am sunat în ziua respectivă și m-am programat, am așteptat cam 2 ore in acea perioadă, dar eram atât de nerăbdătoare și fericită încât nici n-am simțit. De la prima ședință, chiar dacă nu avea destul „material” :)), Elis a reușit să îmi dea un aspect armonios sprâncenelor…am avut parte chiar de o minune credeți-mă :)!!! Mi-a plăcut faptul că nu trebuie să mă întind pe un pat, că pensatul se face în poziție orizontală ceea ce oferă o imagine mult mai corectă a fizionomiei fiecareia dintre noi și acest aspect m-a făcut să am mai multă încredere în Elis că este o adevarată profesionistă!

După cateva ședinte sprâncenele mele au ajuns la forma finală și eram mai mult decât fericită 🙂

Elis Teodorescu este cu adevărat o artistă în modelarea sprâncenelor!

Aaaaa și înca un lucru foarte important pe care l-am observat :)) Elis, sincer, este o tipă mai mult decat calmă , o persoană care transmite energie pozitivă, plină de umor și voie bună :)!
Mulțumesc mult Elis Teodorescu pentru că m-ai ajutat să fiu mai frumoasă, să am mai multă încredere în mine și să am niște sprâncene minunate!

Cristiana Bratu

Lasa un reply

6 − four =

Fii prima care afla noutatile
Aboneaza-te la newsletter si iti voi trimite periodic informatii si articole despre cum sa ai mereu sprancene perfecte, cu ofertele ce le lansez din cand in cand si cu multe alte informatii utile pentru a te pastra frumoasa in fiecare zi.
Iti respect intimitatea. Voi pastra emailul doar pentru notificarile de la mine si nu-l voi distribui la nimeni.